Amazon a patentat fotografia de studio, pentru că poate

de: Alexandru Puiu
31 05. 2014

Chiar dacă pare absurd şi incredibil, în acelaşi timp, la începutul acestei luni, cei de la Amazon au obţinut un patent pentru fotografia de studio.

Aproape de fiecare dată, când vorbim de patente, pe internet ajung tot felul de informaţii despre creaţii ipotetice ale celor de la Apple, Samsung, Google sau Microsoft. Pe aceeaşi listă este foarte probabil să intre şi alte companii, dar cu siguranţă cei de la Amazon nu se află deseori printre ele. Din păcate, gigantul american în magazine virtuale a sărit în ochi printr-un patent, într-un mod negativ, celor de la DIY Photography. Aceştia din urmă au observat aplicaţia celor de la Amazon pentru un patent sintetizat destul de abstract prin desenul de mai sus.

Cu numele de ,,aranjament de studio”, patentul face referire la folosind o cameră, în timp ce acel obiect se află în faţa unui fond alb. Nu vi se pare suficient de general şi de aberant că cineva a avut curajul să înainteze această cerere? Există detalii. Patentul este însoţit de o diagramă pentru fluxul de lucru. Este vorba de patru paşi: Start – Activează sursa de lumină din spate – Activează sursa de lumină din faţă – Amplasează subiectul pe o platformă elevată – Iniţiază captura – Final. Vă regăsiţi?

În mod evident, pe mai multe website-uri dedicate petiţiilor online, au apărut tentative pentru interzicerea obţinerii respectivului patent. Sentimentul general este că Amazon poate obţine subit bani din fiecare fotografie realizată într-un studio, cu un fundal alb şi minim două surse de lumină. Situaţia este una interesantă şi, deşi există o posibilitate infimă ca intenţia celor de la Amazon, din spatele acestei iniţiative, să fie alta decât ceva evidentă, sper să nu aflăm niciodată. Nimeni nu ar trebui să poate patenta faptul că faci o fotografie în condiţii decente.